A fost odată un împărat bătrân care avea trei fii viteji: Florea, Costan și Petru. Într-o zi, împăratul s-a îmbolnăvit grav, iar niciun doctor sau vraci nu-i putea alina suferința. Zilele treceau, iar palatul era cuprins de tristețe. Un bătrân înțelept le-a spus că doar Zâna Zorilor, ființa magică ce aduce lumina dimineții peste lume, îl poate vindeca. Plin de speranță, împăratul și-a chemat fiii și i-a rugat să pornească în căutarea ei. Primul a plecat Florea, încrezător și mândru, dar curând s-a lăsat distras de un oraș mare și nu a mai continuat. Al doilea, Costan, a pornit și el, dar s-a rătăcit printr-o pădure și a uitat de misiune. Petru, mezinul, era cel mai blând și ascultător.
El a promis că nu se va întoarce fără ajutorul Zânei.
A călătorit prin munți și văi, prin păduri dese și sate pustii.
În drumul său, a salvat o pasăre cu aripa frântă, a mutat o piatră grea de pe o furnică și a aruncat un pește înapoi în apă.
Fiecare l-a binecuvântat cu daruri magice – o pană care cheamă vântul, un fir de iarbă care te face invizibil și o solzișoară ce poate potoli focul.
Ajuns la marginea pădurii de foc, un pustnic i-a spus că Zâna Zorilor locuiește într-un palat de aur, păzit de trei zmei, fiecare mai puternic decât celălalt.
Petru a folosit darurile primite: cu pana a zburat peste râurile adânci, cu firul de iarbă s-a strecurat nevăzut pe lângă primul zmeu, iar cu solzișoara a stins flăcările ce apărau intrarea în palatul de aur.
În curtea palatului, Zâna dormea sub o cupolă de flori albastre.
Când Petru s-a apropiat, raze calde au început să se împrăștie în jur.
A atins-o cu blândețe și ea s-a trezit.
Zâna, mișcată de curajul și sufletul lui, a acceptat să-l însoțească.
Împreună s-au întors în împărăție.
Când Zâna l-a privit pe împărat, o lumină albă și blândă l-a învăluit, iar boala a dispărut ca prin farmec.
Împăratul și-a îmbrățișat fiul cu lacrimi în ochi și i-a oferit coroana.
Petru a condus cu înțelepciune, iar Zâna Zorilor a rămas alături de el, veghetoare, aducând lumină fiecărei dimineți și speranță în inimile tuturor.
Once upon a time there was an old emperor who had three brave sons: Florea, Costan, and Petru. One day, the emperor fell gravely ill, and no doctor or healer could ease his suffering. Days passed and the palace was engulfed in sadness. A wise old man told them that only the Fairy of Dawn, the magical being who brings morning light over the world, could heal him. Filled with hope, the emperor called his sons and asked them to find her. First, Florea, confident and proud, set out on the journey but soon got distracted by a big city and did not continue. The second son, Costan, also set out but got lost in a forest and forgot about his mission.
Petru, the youngest and most gentle and obedient, promised that he would not return without the Fairy’s help.
He traveled through mountains and valleys, through dense forests and deserted villages.
Along his way, he saved a bird with a broken wing, moved a heavy stone off an ant, and threw a fish back into the water.
Each blessed him with magical gifts—a feather that called the wind, a blade of grass that made one invisible, and a small scale that could extinguish fire.
Reaching the edge of the fire forest, a hermit told him that the Fairy of Dawn lived in a golden palace, guarded by three ogres, each stronger than the previous.
Petru used the gifts he had received: with the feather, he flew over deep rivers, with the blade of grass, he slipped unseen past the first ogre, and with the small scale, he extinguished the flames that protected the entrance to the golden palace.
In the palace courtyard, the Fairy slept under a dome of blue flowers.
As Petru approached, warm rays began to scatter around.
He touched her gently and she awoke.
The Fairy, moved by his courage and soul, agreed to accompany him.
Together they returned to the kingdom.
When the Fairy looked at the emperor, a soft, white light enveloped him, and his illness disappeared as if by magic.
The emperor embraced his son with tears in his eyes and offered him the crown.
Petru ruled wisely, and the Fairy of Dawn stayed with him, a guardian, bringing light each morning and hope to the hearts of all.
