A fost odată un împărat bătrân care avea trei fii viteji: Florea, Costan și Petru. Într-o zi, împăratul s-a îmbolnăvit grav, iar niciun doctor sau vraci nu-i putea alina suferința. Zilele treceau, iar palatul era cuprins de tristețe. Un bătrân înțelept le-a spus că doar Zâna Zorilor, ființa magică ce aduce lumina dimineții peste lume, îl poate vindeca. Plin de speranță, împăratul și-a chemat fiii și i-a rugat să pornească în căutarea ei. Primul a plecat Florea, încrezător și mândru, dar curând s-a lăsat distras de un oraș mare și nu a mai continuat. Al doilea, Costan, a pornit și el, dar s-a rătăcit printr-o pădure și a uitat de misiune. Petru, mezinul, era cel mai blând și ascultător.
El a promis că nu se va întoarce fără ajutorul Zânei.
A călătorit prin munți și văi, prin păduri dese și sate pustii.
În drumul său, a salvat o pasăre cu aripa frântă, a mutat o piatră grea de pe o furnică și a aruncat un pește înapoi în apă.
Fiecare l-a binecuvântat cu daruri magice – o pană care cheamă vântul, un fir de iarbă care te face invizibil și o solzișoară ce poate potoli focul.
Ajuns la marginea pădurii de foc, un pustnic i-a spus că Zâna Zorilor locuiește într-un palat de aur, păzit de trei zmei, fiecare mai puternic decât celălalt.
Petru a folosit darurile primite: cu pana a zburat peste râurile adânci, cu firul de iarbă s-a strecurat nevăzut pe lângă primul zmeu, iar cu solzișoara a stins flăcările ce apărau intrarea în palatul de aur.
În curtea palatului, Zâna dormea sub o cupolă de flori albastre.
Când Petru s-a apropiat, raze calde au început să se împrăștie în jur.
A atins-o cu blândețe și ea s-a trezit.
Zâna, mișcată de curajul și sufletul lui, a acceptat să-l însoțească.
Împreună s-au întors în împărăție.
Când Zâna l-a privit pe împărat, o lumină albă și blândă l-a învăluit, iar boala a dispărut ca prin farmec.
Împăratul și-a îmbrățișat fiul cu lacrimi în ochi și i-a oferit coroana.
Petru a condus cu înțelepciune, iar Zâna Zorilor a rămas alături de el, veghetoare, aducând lumină fiecărei dimineți și speranță în inimile tuturor.
Once upon a time, there was an old emperor who had three brave sons: Florea, Costan, and Petru. One day, the emperor fell gravely ill, and no doctor or healer could ease his suffering. Days passed, and the palace was engulfed in sadness. An old wise man told them that only the Fairy of Dawn, the magical being that brings morning light over the world, could cure him. Hopeful, the emperor called his sons and asked them to search for her. Florea went first, confident and proud, but soon he got distracted by a big city and did not continue. The second, Costan, also set out, but he got lost in a forest and forgot about the mission. Petru, the youngest, was the kindest and most obedient.
He promised that he would not return without the Fairy’s help.
He traveled through mountains and valleys, through dense forests and deserted villages.
On his way, he saved a bird with a broken wing, moved a heavy stone off an ant, and threw a fish back into the water.
Each blessed him with magical gifts—a feather that summons the wind, a blade of grass that makes one invisible, and a little scale that could quench fire.
Arriving at the edge of the fiery forest, a hermit told him that the Fairy of Dawn lived in a golden palace, guarded by three ogres, each stronger than the last.
Petru used the gifts he received: with the feather, he flew over deep rivers, with the blade of grass, he sneaked unseen past the first ogre, and with the little scale, he extinguished the flames guarding the golden palace’s entrance.
In the palace courtyard, the Fairy was sleeping under a dome of blue flowers.
When Petru approached, warm rays began to spread around.
He touched her gently, and she woke up.
Touched by his courage and soul, the Fairy agreed to accompany him.
Together they returned to the kingdom.
When the Fairy looked at the emperor, a soft white light enveloped him, and the illness vanished as if by magic.
The emperor, with tears in his eyes, embraced his son and offered him the crown.
Petru ruled wisely, and the Fairy of Dawn stayed by his side, watching over, bringing light every morning and hope to everyone’s hearts.
