A fost odată un împărat și o împărăteasă care nu aveau copii. S-au rugat neîncetat, au mers pe la toți sfinții, au dat de pomană și au aprins lumânări, până când, într-o zi, împărăteasa a rămas însărcinată. Plini de recunoștință, au făgăduit că vor da copilului tot ce va cere când va veni pe lume. S-a născut un fiu frumos ca soarele. Dar copilul plângea neîntrerupt, iar nimeni nu-l putea liniști. Până când, într-o zi, a grăit:
— Nu mă voi liniști decât dacă-mi veți da tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Împăratul și împărăteasa s-au înfiorat. I-au explicat copilului că aceasta este o dorință imposibilă, dar el a crescut cu acest gând adânc în inimă. Când a ajuns la vârsta înțelepciunii, flăcăul a cerut din nou ceea ce i se făgăduise. Văzând că nimic nu-i clatină hotărârea, părinții l-au lăsat să plece. A primit cel mai bun cal din herghelie, un cal năzdrăvan care vorbea, și arme deosebite.
A sărutat mâna părinților și a pornit în lume, cu gândul neclintit să găsească tărâmul fără moarte.
Drumul lui a fost lung și presărat cu încercări.
A trecut prin păduri întunecate unde crengile șuierau ca șerpii, prin munți înalți unde vulturii dădeau târcoale, și prin ape adânci în care locuiau ființe necunoscute.
A întâlnit zmei fioroși cu care a dus lupte năprasnice, balauri cu șapte capete, duhuri rătăcitoare, dar pe toate le-a învins cu vitejie și cu ajutorul calului său.
După mulți ani de căutare, a ajuns la marginea lumii, la o poartă uriașă păzită de un zmeu nemuritor.
L-a învins cu mare trudă, iar poarta s-a deschis către un ținut de vis.
Acolo, florile nu se ofileau, izvoarele nu secau, iar oamenii nu cunoșteau nici durerea, nici bătrânețea.
L-a întâmpinat o zână cu păr de aur și glas blând, care i-a spus:
— Ai ajuns în Ținutul Tinereții Fără Bătrânețe și al Vieții Fără de Moarte.
Dacă pășești aici, vei fi ca noi: veșnic tânăr.
Dar să știi că, dacă vei ieși vreodată, nu vei mai putea reveni.
Făt-Frumos a ales să rămână.
Timpul s-a oprit pentru el.
A trăit acolo fără griji, fără suferință, fără noapte.
Dar, într-o zi, după multă vreme, l-a cuprins un dor nemăsurat de părinți, de palat, de lumea sa.
A încălecat pe calul năzdrăvan și, împotriva avertismentelor, a plecat.
Cum a ieșit din acel tărâm, calul s-a oprit și a spus:
— Stăpâne, te-ai întors într-o lume care nu te mai recunoaște.
Timpul, care până atunci fusese înlănțuit, s-a năpustit asupra lui.
Trupul i s-a gârbovit, părul i-a albit, ochii i s-au împăienjenit.
A mers la locul unde fusese palatul, dar a găsit doar ruine acoperite de mușchi.
Numele său era de mult uitat, iar pământul îl respingea ca pe un străin.
Slăbit, s-a așezat pe o piatră și a rostit cu voce stinsă:
— Dorința mea a fost prea mare pentru lumea oamenilor…
Și s-a prăbușit, topit de amărăciune, în brațele timpului pe care îl înfruntase cândva.
Once upon a time, there was an emperor and an empress who had no children. They prayed ceaselessly, visited all the saints, gave alms, and lit candles, until one day, the empress became pregnant. Filled with gratitude, they vowed to give their child anything he would ask for when he came into the world. A son was born, beautiful as the sun. But the child cried incessantly, and no one could soothe him. Until one day, he spoke:
— I will not be quiet unless you give me eternal youth and life without death. The emperor and the empress were horrified. They explained to the child that this was an impossible wish, but he grew up with this thought deeply embedded in his heart. When he reached the age of wisdom, the young man once again demanded what had been promised to him. Seeing that nothing could shake his resolve, his parents let him go. He received the best horse from the stable, a magical talking horse, and extraordinary weapons.
He kissed his parents’ hands and set off into the world, determined to find the land without death.
His journey was long and filled with trials.
He passed through dark forests where branches hissed like snakes, through tall mountains where eagles circled, and through deep waters inhabited by unknown beings.
He encountered fierce dragons with which he fought vicious battles, seven-headed serpents, wandering spirits, but conquered them all with bravery and with the help of his horse.
After many years of searching, he reached the edge of the world, at a massive gate guarded by an immortal dragon.
He defeated it with great effort, and the gate opened to a dreamlike land.
There, flowers never wilted, springs never dried up, and people knew neither pain nor old age.
He was welcomed by a fairy with golden hair and a gentle voice, who told him:
— You have reached the Land of Eternal Youth and Life Without Death.
If you step here, you will be like us: forever young.
But know that if you ever leave, you will not be able to return.
Prince Charming chose to stay.
Time stopped for him.
He lived there without worries, without suffering, without night.
But, one day, after a long time, he was overwhelmed by a deep longing for his parents, for the palace, for his world.
He mounted his magical horse and, ignoring the warnings, he left.
As he exited that realm, the horse stopped and said:
— Master, you have returned to a world that no longer recognizes you.
Time, which had been restrained until then, surged over him.
His body became hunched, his hair turned white, his eyes clouded.
He went to where the palace had been, but found only ruins covered in moss.
His name had long been forgotten, and the earth rejected him like a stranger.
Weakened, he sat on a stone and said with a faint voice:
— My wish was too great for the world of men…
And he collapsed, overwhelmed with bitterness, into the arms of time, which he had once defied.
