A fost odată un om atât de leneș, încât nici să mănânce nu se ostenea, dacă nu-i punea cineva lingura în gură. Trăia într-un sat de oameni harnici, care îl priveau cu milă sau dispreț, dar niciuna dintre aceste priviri nu-l deranja prea tare. El se lăsa dus de zile, dormind până târziu, trăind din mila vecinilor sau din ce mai găsea prin bătătură. Într-o zi, trecu pe la el un vecin și îi spuse:
— Omule, te-ai gândit vreodată că viața asta nu ține la nesfârșit? Nu vrei să faci ceva cu timpul tău? — Eh, lasă, mai e vreme… răspunse leneșul și se întoarse pe cealaltă parte. Însă vremea nu l-a așteptat. Găinile au încetat să mai ouă, grădina s-a umplut de buruieni, iar casa a început să se dărâme pe la colțuri. Când nu a mai avut nici mâncare, nici acoperiș întreg deasupra capului, a pornit prin sat să ceară ajutor. Dar oamenii, obosiți de nepăsarea lui, l-au întâmpinat cu vorbele:
— Cine nu muncește, nici să mănânce nu merită!
Atunci s-a dus la un boier, rugându-l:
— Măria ta, dă-mi o slujbă ușoară, că-s tare slăbit.
Boierul, om înțelept, i-a spus:
— Am ceva pentru tine.
Să stai toată ziua la soare și să păzești o grămadă de paie.
Dar să nu pleci de acolo nici pentru apă, nici pentru mâncare.
La sfârșitul zilei, dacă nu lipsește nimic, îți dau un ban de aur.
Leneșul, mulțumit, s-a dus și s-a așezat pe grămada de paie.
Soarele ardea, vântul bătea, foamea îl rodea.
Dar el n-a plecat.
Seara, boierul s-a întors și, văzând că paiele erau întregi, i-a dat banul.
Cu greu, dar munca aceea simplă îl învățase ceva: că și cel mai leneș poate să-și câștige pâinea, dacă vrea.
În ziua următoare, s-a dus din nou.
Și tot așa, zi de zi.
A început să simtă bucuria unei mese muncite.
Apoi a cerut o slujbă mai grea.
A învățat să sape, să cosească, să repare.
Casa și-a reparat-o singur.
Grădina a prășit-o și i-a dat rod.
Și lumea a început să-l privească altfel.
Nu mai era „omul leneș”, ci „omul care s-a trezit la timp”.
De atunci, îi sfătuia și pe alții:
— Mai bine să transpiri o oră decât să rabzi de foame o zi.
Once there was a man so lazy that he would not even bother to eat unless someone put the spoon in his mouth. He lived in a village of hardworking people, who looked at him with either pity or contempt, but none of these glances bothered him too much. He let the days pass him by, sleeping late and living off the charity of neighbors or whatever he could find around the yard. One day, a neighbor passed by and told him:
— Man, have you ever thought that this life doesn’t last forever? Don’t you want to do something with your time? — Eh, there’s still time… the lazy man replied and turned over to the other side. But time did not wait for him. The chickens stopped laying eggs, the garden was overrun with weeds, and the house began to crumble at the corners. When he had no more food or a roof over his head, he went through the village asking for help. But the people, tired of his carelessness, met him with the words:
— He who does not work, does not deserve to eat!
Then he went to a nobleman, begging him:
— Your lordship, give me an easy job, I am very weak.
The nobleman, a wise man, told him:
— I have something for you.
Stay all day in the sun and guard a pile of straw.
But do not leave there for water or food.
At the end of the day, if nothing is missing, I will give you a gold coin.
The lazy man, satisfied, went and sat on the pile of straw.
The sun was burning, the wind was blowing, hunger was gnawing at him.
But he did not leave.
In the evening, the nobleman returned and, seeing that the straws were intact, gave him the coin.
With difficulty, but that simple work taught him something: that even the laziest can earn their bread, if they want to.
The next day, he returned.
And so on, day by day.
He began to feel the joy of a meal earned through hard work.
Then he asked for a harder job.
He learned to dig, to harvest, to repair.
He repaired his house himself.
He weeded his garden and made it bear fruit.
And people began to look at him differently.
He was no longer „the lazy man,” but „the man who woke up in time”.
From then on, he advised others:
— It’s better to sweat for an hour than to suffer from hunger for a day.
