A fost odată ca niciodată un moșneag și o babă. Fiecare avea câte o fată: moșneagul o avea pe a lui, harnică și blândă, iar baba o avea pe a ei, leneșă și rea la suflet. Fata moșneagului muncea din zori până-n seară, curățând, spălând și ajutând pe toți, în timp ce fata babei nu făcea nimic, doar comanda și se plângea. Într-o zi, baba s-a săturat ca fata moșneagului să pară mai bună și a pus la cale un plan. A trimis-o la fântână cu fusul, cu gând să scape de ea. Pe drum, fusul a căzut în puț, iar fata, speriată, s-a dus după el și s-a pomenit într-o lume necunoscută. Acolo, a întâlnit o cuptoră plin cu pâini care strigau:
— Scoate-ne, fată bună, că ne-am copt și ne ardem! Fata le-a scos cu grijă. Apoi a întâlnit un măr cu crengi pline de mere coapte:
— Scutură-ne, fată blândă, că ne-am copt de soare! Fata a scuturat crengile cu grijă și a strâns merele într-un coș.
Mai departe, a ajuns la o căsuță unde trăia Baba Dochia, care avea niște dinți mari și o voce groasă.
Fata s-a înfricoșat, dar baba a fost bună cu ea:
— Dacă vrei să stai la mine, să mă slujești bine, n-o să-ți pară rău!
Fata a acceptat și a muncit cu sârguință.
Făcea curat, îngrijea animalele și niciodată nu se plângea.
Baba Dochia a fost impresionată.
După un timp, fata i-a spus:
— Mamă Dochie, mi-e dor de casă, aș vrea să mă întorc.
— Bine, fată bună, dar înainte să pleci, am să-ți dau o răsplată.
Și i-a dăruit un cufăr mic.
Fata l-a luat cu recunoștință și, când a ajuns acasă și l-a deschis, din el au țâșnit galbeni, haine scumpe, pietre prețioase și lucruri de mare preț.
Când a văzut baba ce comoară a primit fata moșneagului, și-a trimis fata ei să facă același drum.
Aceasta însă, leneșă cum era, n-a scos pâinile din cuptor, n-a scuturat merii și s-a plâns tot timpul.
Când a ajuns la Baba Dochia, a refuzat să muncească și a vorbit urât.
Baba i-a zis totuși:
— Dacă vrei să pleci, o poți face.
Și i-a dat și ei un cufăr.
Ajunsă acasă, baba a deschis cu nerăbdare cufărul fiicei sale, dar, vai!
din el au țâșnit șerpi, broaște și murdării care le-au umplut casa și le-au speriat de moarte.
Moșneagul a rămas cu fata lui cea bună, care și-a făcut o casă frumoasă, s-a măritat cu un băiat vrednic și a trăit o viață plină de bucurii, în timp ce baba și fiica ei au rămas singure, pline de regret.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.
Once upon a time, there was an old man and an old woman. Each had a daughter: the old man’s was diligent and kind, while the old woman’s was lazy and mean-spirited. The old man’s daughter worked from dawn to dusk, cleaning, washing, and helping everyone, while the old woman’s daughter did nothing but give orders and complain. One day, the old woman, tired of the old man’s daughter seeming better, devised a plan. She sent her to the well with a spindle, thinking to get rid of her. On the way, the spindle fell into the well, and the frightened girl followed it down and found herself in an unknown world. There, she met an oven full of breads that cried out:
„Take us out, good girl, for we are baked and burning!”
The girl carefully removed them. Then, she met an apple tree with branches laden with ripe apples:
„Shake us, gentle girl, for we are ripened by the sun!”
The girl carefully shook the branches and gathered the apples in a basket.
Further along, she came to a small house where Baba Dochia lived, who had large teeth and a deep voice.
The girl was frightened, but the old woman was kind to her:
„If you want to stay with me, to serve me well, you won’t regret it!”
The girl agreed and worked diligently.
She cleaned, cared for the animals, and never complained.
Baba Dochia was impressed.
After a while, the girl said:
„Mother Dochia, I miss home, I would like to return.”
„Alright, good girl, but before you leave, I will give you a reward.”
She gave her a small chest.
The girl took it with gratitude, and when she got home and opened it, out burst gold coins, expensive garments, precious stones, and highly valuable items.
When the old woman saw what treasure the old man’s daughter had received, she sent her own daughter on the same journey.
However, being lazy, she neither removed the breads from the oven, nor shook the apples, and complained all the time.
When she reached Baba Dochia, she refused to work and spoke rudely.
Still, Baba said:
„If you want to leave, you can.” And she gave her a chest too.
Back home, the old woman eagerly opened her daughter’s chest, but, alas!
Out burst snakes, frogs, and filth that filled their house and scared them to death.
The old man remained with his good daughter, who built a beautiful home, married a worthy boy, and lived a life full of joy, while the old woman and her daughter remained alone, full of regret.
And I’ve mounted on a saddle and told you the story just so.
