Într-o pădure liniștită, unde toate animalele trăiau în armonie, trăia un iepure mândru și iute ca vântul. Se lăuda mereu cu viteza lui și nu rata nicio ocazie să le amintească celorlalți cât de repede poate fugi. — Niciun animal din pădure nu mă poate întrece! – spunea el râzând. – Sunt cel mai rapid, nu are rost să încercați! Toți îl priveau admirativ, dar și cu un strop de iritare. Însă broasca țestoasă, cu pași lenți și siguri, a ridicat privirea și a zis calm:
— Vrei să facem o întrecere? Toate animalele au început să râdă. Unii chicoteau, alții se uitau mirați. Cum să se ia o broască țestoasă la întrecere cu iepurele? — Vrei să pierzi în fața tuturor? – a întrebat iepurele amuzat. — Nu. Vreau doar să încerc. – a răspuns ea liniștită.
Iepurele a acceptat, convins că va câștiga fără efort.
Toate animalele s-au adunat să privească întrecerea.
Vulpea a trasat linia de start și cea de sosire, iar cerbul a fost arbitrul.
— Pe locuri…
fiți gata…
START!
Iepurele a sărit dintr-o dată și a pornit în goană.
În câteva secunde a lăsat-o pe broasca țestoasă departe în urmă.
Însă, încrezător și sigur pe el, s-a oprit puțin mai încolo, la umbra unui copac.
— Ce rost are să mă grăbesc?
Ea abia se târăște…
O să dorm puțin, apoi termin cursa.
Și a adormit.
Între timp, broasca țestoasă înainta încet, dar fără să se oprească.
Pas după pas, cu răbdare și perseverență, a trecut pe lângă iepurele adormit, fără să facă zgomot.
Animalele priveau uimite cum țestoasa continuă să meargă fără teamă.
Când iepurele s-a trezit, soarele era deja aproape de apus.
A sărit repede în picioare și a alergat spre linia de sosire…
dar era prea târziu.
Broasca țestoasă o trecuse deja, zâmbind ușor și privind mulțimea care o aplauda.
Iepurele a rămas cu urechile plecate, rușinat.
— Ai câștigat, broasca țestoasă!
Nu credeam că este posibil.
– a spus el.
— Nu este totul despre viteză.
Uneori, răbdarea și perseverența te duc mai departe.
– i-a răspuns ea.
De atunci, iepurele nu s-a mai lăudat, iar broasca țestoasă a devenit un exemplu pentru toate animalele din pădure.
O întrecere nu se câștigă doar cu pași repezi, ci cu inimă hotărâtă.
In a peaceful forest, where all the animals lived in harmony, there lived a rabbit, proud and as fast as the wind. He always boasted about his speed and never missed an opportunity to remind the others how quickly he could run. „No animal in the forest can outpace me!” he would say, laughing. „I’m the fastest, there’s no point in trying!”
All looked at him with admiration, but also with a touch of irritation. However, the tortoise, with her slow and steady steps, looked up and calmly said:
„Do you want to have a race?”
All the animals began to laugh. Some giggled, others looked on in surprise. How could a tortoise challenge the rabbit to a race? „Do you want to lose in front of everyone?” asked the rabbit, amused. „No. I just want to try.” she replied calmly. The rabbit agreed, convinced he would win effortlessly.
All the animals gathered to watch the race.
The fox marked the start and finish lines, and the deer was the referee.
„On your marks…get set…GO!”
The rabbit leaped forward and took off running.
In a few seconds, he had left the tortoise far behind.
However, confident and sure of himself, he stopped a little way off, under the shade of a tree.
„What’s the hurry?
She’s barely crawling…
I’ll sleep a little, then finish the race.”
And he fell asleep.
Meanwhile, the tortoise advanced slowly, but without stopping.
Step by step, with patience and perseverance, she passed by the sleeping rabbit, making no noise.
The animals watched in amazement as the tortoise continued to move fearlessly.
When the rabbit woke up, the sun was already near setting.
He jumped to his feet and ran towards the finish line…
but it was too late.
The tortoise had already passed it, smiling gently and looking at the crowd who applauded her.
The rabbit stood there with his ears drooping, ashamed.
„You won, tortoise!
I didn’t think it was possible,” he said.
„It’s not all about speed.
Sometimes, patience and perseverance take you further,” she replied.
From then on, the rabbit stopped boasting, and the tortoise became an example for all the animals in the forest.
A race is not won just with swift steps, but with a determined heart.
