A fost odată ca niciodată un împărat înțelept și iubit de tot poporul său. Împărăția lui era așezată între munți înalți și păduri adânci, unde oamenii trăiau în pace, îndeletnicindu-se cu munca pământului și cu sărbătorile din duminici. Împăratul avea o fiică, frumoasă ca zorii primăverii. O chema Ilina, și frumusețea ei era cunoscută până peste hotare.
Dar într-o noapte, cerul s-a întunecat brusc, iar din munții cei negri a coborât o fiară înaripată – un balaur fioros cu șapte capete, fiecare suflând flăcări și fum. Balaurul a trecut peste sate, a ars câmpurile și a lăsat în urmă teroare. Ajuns la palat, a poruncit cu glas tunător:
— În fiecare lună vreau o fată de împărat! Altfel, ard întreaga împărăție!
Împăratul, înspăimântat pentru poporul său, a încercat să-l potolească trimițându-i daruri și comori. Dar balaurul le-a scuipat în foc. Astfel, lună de lună, fete de domnie au fost jertfite, iar durerea cuprinsese tot ținutul. Când a sosit și rândul Ilinei, întregul palat a căzut în tăcere. Împăratul a plâns și s-a rugat să găsească o altă cale, dar balaurul n-a dat înapoi. Într-o zi, în curtea palatului a sosit un flăcău cu straie simple, dar ochi aprinși de curaj.
Numele lui era Iorgu, fiul unui pădurar bătrân, crescut cu povești despre dreptate și vitejie.
— Măria Ta, a spus el cu glas hotărât, îngăduie-mi să încerc.
N-am scut de aur și nici cal fermecat, dar am învățat să nu fug de primejdie și să țin piept răului.
Împăratul, lipsit de speranță dar mișcat de curajul lui Iorgu, i-a dat voie.
I-a oferit o sabie veche din tezaur, care fusese odinioară a unui străbun viteaz, dar pe care nimeni nu mai cutezase s-o ridice.
A sosit ziua hotărâtă.
Ilina a fost dusă la marginea unei păduri întunecate, pe o stâncă veche, unde urma să fie luată de balaur.
Dar Iorgu s-a ascuns în tufele dese, cu mâna strâns pe sabie.
Inima îi bătea tare, dar nu de teamă, ci de încordare.
Când soarele a fost acoperit de nori negri și vântul a început să urle prin crengi, balaurul a apărut, întinzându-și cele șapte gâturi fioroase și răcnind:
— A venit vremea, fată de împărat!
În acel moment, Iorgu s-a aruncat în fața Ilinei, ridicând sabia.
Cu un strigăt ca de tunet, a tăiat primul cap al balaurului.
Monstrul s-a zbătut, a urlat și a scuipat flăcări.
Bătălia a fost aprigă.
Iorgu a fost ars pe braț, trântit la pământ, dar nu s-a dat bătut.
A sărit din nou și a lovit, cap după cap, până când al șaptelea a căzut cu un sunet greu, ca un trunchi de copac prăbușit.
Fumul s-a risipit, iar liniștea s-a lăsat peste codru.
Prințesa Ilina, nevătămată, l-a îmbrățișat pe Iorgu, cu ochii plini de lacrimi.
— Ai salvat nu doar viața mea, ci întreaga împărăție, a spus ea.
Ești mai nobil decât orice fiu de domn.
Când au ajuns la palat, împăratul, văzând capetele tăiate ale balaurului, l-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi:
— Cere-mi orice dorești, viteazule!
Îți dau mâna fiicei mele și jumătate din regat!
— Nu vreau bogății, a răspuns Iorgu.
Am venit doar să apăr ce e drept.
Dar dacă domnița mă va vrea de soț, voi rămâne cu bucurie.
Ilina a zâmbit și l-a luat de mână.
Așa s-a făcut o nuntă mare, cum nu se mai văzuse, cu trei zile de sărbătoare, și tot poporul s-a veselit.
Iar balaurii, de atunci, n-au mai cutezat să coboare în ținutul acela vreodată.
Once upon a time, there was an emperor, wise and beloved by all his people. His kingdom was nestled among high mountains and deep forests, where people lived in peace, occupied with farming the land and celebrating on Sundays. The emperor had a daughter, as beautiful as the dawn of spring. Her name was Ilina, and her beauty was known far and wide.
But one night, the sky suddenly darkened, and from the dark mountains descended a winged beast—a fearsome dragon with seven heads, each breathing fire and smoke. The dragon passed over the villages, burned the fields, and left terror in its wake. When it reached the palace, it commanded in a thundering voice:
— Every month I want a princess! Otherwise, I will burn the entire kingdom!
Terrified for his people, the emperor tried to appease it by sending gifts and treasures. But the dragon spat them into the fire. Thus, month by month, noble daughters were sacrificed, and sorrow engulfed the whole land. When it was Ilina’s turn, the entire palace fell silent. The emperor wept and prayed to find another way, but the dragon did not relent. One day, a young man in plain clothes but with eyes ablaze with courage arrived at the palace courtyard.
His name was Iorgu, the son of an old forester, raised on stories of justice and bravery.
— Your Majesty, he said with determination, allow me to try.
I have no shield of gold nor an enchanted horse, but I have learned not to shy away from danger and to stand up to evil.
With no other hope but moved by Iorgu’s courage, the emperor allowed him.
He offered him an old sword from the treasury, once belonging to a brave ancestor, but which no one had dared to lift since.
The appointed day arrived.
Ilina was taken to the edge of a dark forest, on an ancient rock, where the dragon was to take her.
But Iorgu hid in the thick bushes, his hand gripping the sword.
His heart was beating fast, but not out of fear, but from tension.
As the sun was covered by dark clouds and the wind began to howl through the branches, the dragon appeared, extending its seven fearsome necks and roaring:
— The time has come, princess!
At that moment, Iorgu sprung in front of Ilina, raising the sword.
With a cry like thunder, he cut off the first head of the dragon.
The monster writhed, screamed, and spat flames.
The battle was fierce.
Iorgu was burned on the arm, thrown to the ground, but he did not give up.
He jumped again and struck, head after head, until the seventh fell with a heavy sound, like a falling tree trunk.
The smoke cleared, and silence fell over the forest.
Princess Ilina, unharmed, embraced Iorgu, her eyes filled with tears.
— You saved not just my life, but the entire kingdom, she said.
You are nobler than any lord’s son.
When they returned to the palace, seeing the severed heads of the dragon, the emperor embraced him with tears in his eyes:
— Ask me for anything you wish, brave one!
I give you my daughter’s hand and half of my kingdom!
— I seek no riches, Iorgu replied.
I came only to defend what is right.
But if the princess wishes to have me as her husband, I will gladly stay.
Ilina smiled and took his hand.
Thus, a grand wedding was held, the likes of which had never been seen, with three days of celebration, and the whole people rejoiced.
And since then, dragons never dared to descend into that land ever again.
